Ciprian Tatarusanu - Interviu pentru Gazeta Sporturilor!

- Ciprian, ce ai zis când te-am sunat și ți-am spus că ai câștigat titlu de cel mai bun fotbalist al anului 2015?
- Am fost surprins, nu mă gândeam. De fapt, îmi ieșise din minte că în perioada asta se dau premiile.


- Te-ai gândit că vei ajunge aici atunci când te-ai apucat de fotbal?
- Nu. Nu mi-a trecut prin minte așa ceva. Când eram mic doream să ajung la Steaua și echipa națională. Cam astea erau visurile mele.


- Deci, surpriză totală?
- Când am ajuns acolo unde mi-am dorit, bineînțeles că m-am gândit la acest trofeu. Cine nu-și dorește să iasă cel mai bun portar sau chiar cel mai bun fotbalist român?


- A fost anul tău?
- Ți-am spus, în primul moment am fost uluit. Pe urmă, mi-am zis cu riscul să pară lipsă de modestie: " Chiar merit trofeul!" . Au contat sezonul bun la Fiorentina, calificarea la Euro cu naționala.


- Nicolae Dobrin a fost primul câștigător al trofeului, în 1966. Tu ești laureatul cu numărul 50. Și ai câștigat trofeul care îi poartă numele.
- Nu pot fi decât mândru.


- L-ai văzut jucând pe Dobrin? Nu pe viu, vreau să spun, nu aveai cum, te-ai născut în 1986?
- Am văzut înregistrări. Extraordinar, făcea ce voia cu mingea. Sigur era cu totul alt fotbal atunci, dar el era printre cei mai buni din lume. Ca Hagi la timpul lui, ca Messi acum. Jucători din altă galaxie.


- Ce înseamnă alt fotbal?
- Altul, pur și simplu. Nu mai prost sau mai bun, altfel. E o diferență foarte mare, dar nu din punct de vedere calitativ între fotbalul din trecut și cel de acum. Nu spun că jucătorii de atunci erau mai slabi decât cei de acum. Sau invers. Nu, pur și simplu s-a schimbat fotbalul.


- Și o să se schimbe în continuare?
- Da. E și o problemă de modă. Ce exemplu pot să îți dau? Uite, înainte se purtau blugii evazați, acum se poartă conici. Fotbalul s-a schimbat, nu știu dacă în rău sau în bine.


- Poate era mai spectaculos în trecut?
- E posibil, dar eu trăiesc în prezent. Poate că la un moment dat se va spune și despre mine, hai bre, că pe timpul lu` matale fumai lângă bară!

- De ce la fotbal, Ciprian? Și cum?
- Se întâmpla fix în urmă cu 20 de ani. Eram copil, majoritatea băieților din cartier mergeau să se înscrie la fotbal la fostul Urbis. Era prin martie, mama nu prea mă lăsa ("Poate aluneci și cazi din autobuz!"). Dar nu am cedat, pâna la urmă m-am înscris și eu.


- De ce portar? Copiii nu prea se înghesuie să intre în poartă, toți vor să fie atacanți.
- Primul cantonament a fost la Euforie Sud, îl aveam antrenor pe Constantin Trocan. Ne tot alerga prin nisip și era destul de greu. Mă uitam la portari cum plonjau ei acolo pe plajă și am zis "Mamă, ce viață ușoară au aștia!" . Ce mare lucru să te arunci, să prinzi niste mingi?


- Și cum ai procedat?
- I-am spus lui dom' profesor că vreau să fiu și eu portar. S-a uitat lung la mine, m-a văzut așa mai înăltuț, probabil și-a dat seama că mă mișc bine și a zis "Hai, treci în poartă!". Și acolo am rămas.


- Așa simplu?
- Ei, nu chiar. Când ne-am întors acasă, unde nu mai era teren cu nisip, nu mai era așa ușor. Dar am strâns din dinți și am rămas acolo. Așa am ajuns portar. că de gras nu eram gras să mă bage în poartă.


- Îți place meseria de portar?
- Foarte mult. Nu mi-aș schimba postul pentru nimic altceva, chit că mai sunt și momente când nu ai aceeași tragere de inimă. Am ajuns la cel mai înalt nivel fiind portar, îmi place să mă antrenez, să mă arunc.


- La ce te gândești în timpul meciului când jocul este departe de poarta ta?
- La meci, la ce să mă gândesc? La ce urmează să mănânc acasă?


- Păi, dacă nu prea ai de apărat mai nimic..
- Acele meciuri sunt cele mai dificile. Îți dă unul un șut, nu ești încălzit, nu ți-ai intrat în mână, iei gol și s-a terminat meciul. Știi ce?


- Da?
- Acum sunt la o echipă unde cam așa se întâmplă. Atacurile echipelor adverse sunt rare. De-aia trebuie să fiu concentrat. Prefer să mă lovească, să îmi dea una în față, numai să nu intre în poartă.


- Portarul este și el un fotbalist sau este altceva?
- Este fotbalist, chit că noi avem un antrenor al nostru, separat. Dar antrenorul principal nu poate improviza cu noi. Pe un fundaș îl poate folosi mijlocaș, la nevoie chiar atacant. Eu nu pot să fac așa ceva.


- Nu te-ai gândit să încerci? Glumesc!
- Nu, că iese circ, nu fotbal. Iese circ și să pui un jucător de câmp în poartă.


- Nu neapărat, dacă ne gândim la Moți.
- Da, din păcate pentru noi, steliștii. În concluzie la întrebarea ta de mai devreme, noi, portarii, suntem și noi fotbaliști. Și este un post foarte greu, cel mai greu după acela de atacant. Asta e meseria cea mai grea, să dai gol!


- Ți-a fost greu să înveți italiana?
- Deloc, pentru noi, românii este ușor, doar știi.


- Dar oricum trebuia să înveți, nu este identică românei.
- Mi-a plăcut și am învățat-o repede, în maximum o lună vorbeam deja. Stăteam cu telefonul în mână și cum auzeam un cuvânt pe care nu-l știam căutam pe net.


- Nu îți era teamă că faci greșeli?
- Nu. Ce, atunci când venea un străin în România și nu vorbea corect gramatical eu râdeam de ei? Nu, îl apreciam că vrea să învețe!


- A fost un șoc trecerea la Fiorentina?
- Eu nu veneam de la o echipă oarecare, veneam de la Steaua. Eram obișnuit cu meciurile din cupele europene, vreo 40 la număr. Evoluasem și la națională, așa că nu a fost o schimbare enormă transferul la Fiorentina.


- Nivelul fotbalului?
- Evident, mult mai ridicat decât în România. Altă calitate. Nu trebuie să îți explic diferența de bugete, ce jucători își permit ei să transfere.


- Antrenamente mai tari decât în România?
- La Steaua era un nivel înalt. Dar era alt tip de antrenament, mai comprimat. Aveam timp să încărcăm doar 3 săptămâni, că veneau preliminariile cupelor europene peste noi.


- Și aici?
- Aici avem timp să ne pregătim două luni, așa că încărcarea este treptată.


- Ai prieteni la Fiorentina?
- Mă înțeleg bine cu ei, dar aici lumea este mai rece, nu se compară cu ce trăiam la Steaua. Mulți dintre noi ne știam de copii, de la loturile de tineret.


- Nu este un clișeu asta că noi suntem mai primitori, mai prietenoși?
- Nici vorbă, când vine un străin noi facem tot ce este omenește posibil să-l integrăm în grup. Hai că noi ieșim la restaurant, hai cu noi!


- Dar parcă italienii sunt gintă latină?
- Cei din Firenze sunt mai reci, mai distanți, asta am aflat chiar de la oamenii de aici. Cu spaniolii e altceva. Și avem spanioli la echipă și în staff.

- Cu Della Valle, patronul, ai vorbit vreodată?
- Cu care dintre ei?


- Nu știam că sunt doi.
- Sunt doi frați. Andrea, cel mai tânăr, vine cam la toate meciurile, Diego, vârstnicul, o dată-de două ori pe an. Sunt oameni civilizați, discreți, reținuți. Intră în vestiar înainte de meci, ne salută, după meci nu sar în sus de bucurie, dar nici nu fac scandal când pierdem.


- Cum făceau alții?
- Cum făcea Gigi Becali, da.


- Vorbești despre Gigi Becali?
- Sigur. Becali este un patron excentric, dar nu este un om rău.


- Dar vă facea cu ou și oțet după meciuri.
- Eu am fost criticat de el ca nimeni altul. Bine, nu știu cine nu a fost, cine a scăpat. Cred că nimeni. Dar Gigi nu este un om ranchiunos. Azi te face praf la televizor, a doua zi a uitat.. Nu este un om pe care să stai supărat prea mult.


- Ai amintit de mama ta, care își făcea griji pentru tine. Și  de tatăl tău, care te-a convins să ții cu Steaua.
- Le sunt recunoscător pentru tot. Mama ne ajută și acum, pe mine și pe soția mea. Să avem grijă de copii.


- Ce cred părinții despre ceriera ta în fotbal?
- Sunt mândri. Și de mine, și de fratele meu. Că avem familii, că suntem oameni realizați.


- Ți-am văzut fiul pe contul de WhatsApp. Îi dedici mult timp?
- Fii, că s-a născut și al doilea o lună. Dar n-am apucat să îi prind pe amândoi odată să fac altă poză.


- Din când în când ai amintit de noroc. Ești un om norocos?
- Da, fără noroc nu se poate. Eram la Bistrița și tocmai mă operasem la genunchi, iar Steaua a dat 1,5 milioane de euro pe mine. Ăsta nu e noroc? Că putea să nu dea Becali, dar i s-a pus lui pata.


- Alt exemplu?
- La Steaua, când mi s-a terminat contractul. Luasem campionatul, jucasem în Champions League. În cel mai bun an al meu am rămas liber de contract, am fost lăsat să joc și a venit oferta de la Fiorentina. Ăsta nu e noroc?


- Ești un tip calm sau coleric?
- Calm. Și la fotbal, și în viața de zi cu zi.


- Presa din Italia spune că ești prea calm. Că nu exulți după parade. că fotografii au probleme să surprindă cadre spectaculoase cu tine și că pari de gheață. Dar că inspiri echilibru. Te recunoști în acest portret?
- Eu sunt o persoană echilibrată. Nu sunt de gheață, dar sunt foarte concentrat. Nu am excentricități, nu mă dau peste cap dacă apăr un penalty.


- Păi, nu te bucuri?
- Ba da, dar am învățat lecția asta de mic, să mă bucur la sfârșit. Când eram la începutul carierei am pățit-o.


- Cum?
- Apărasem o minge grea, eram fericit, gata , acum nu mi se poate întâmpla nimic. După aia am scăpat-o din mână și am luat o căruță de goluri.


- Cum trece noaptea după un meci cum a fost cel cu Juve, când știi că ai ce să îți reproșezi?
- Greu. Mă gândesc, mă frământ. Iar la noi, la portari, se vede cel mai tare când greșim.


- Adormi greu? Ai insomnii în momente ca ăsta?
- Acum, cu trecerea anilor, trec mai ușor peste astfel de situații. Dar analizez, apoi merg mai departe. Oricum, după un meci care se dispută seara nu adormi imediat, chiar dacă ai apărat bine.


- Surescitare?
- Da, nu senzația că "mamă, ce meci am făcut eu!" . Mai bei o cafea, un energizant, somnul vine greu.


- Știi când ai greșit?
- Simt. Am încredere foarte mare în instinctele mele. Dacă aș face o medie între reușite și nereușite, deciziile pe care le-am luat pe baza instinctelor sunt în proporție de 75 la sută corecte.


- Ce fel de portar este Ciprian Tătărușanu? Fă-ți, te rog, o caracterizare scurtă!
- Sunt genul de portar care muncește pentru echipă. Care se pune în slujba echipei.


- Detaliază!
- Câteodată, chiar cu riscul să greșesc eu, intervin pentru că vreau să fac ceva bun pentru echipă. Sunt situații în care nu sunt obligat să risc, să ies pe centrare, de exemplu, dacă nu este zona mea, când aș putea să stau liniștit în poartă. Și nimeni nu îți poate zice nimic.


- Dar o faci.
- Iar antrenorul și publicul apreciază asta. Nu mă interesează să fiu cel mai bun, ci să câștigăm. Și să ieșim toți sănătoși de pe teren.


- Apropo de ieșitul pe centrări...
- Cred că știu ce vrei să mă întrebi. Chiar dacă în România se spune că nu știu să ies pe centrări. toți antrenorii mi-au spus că ăsta este punctul meu forte.


- Altul de dată recentă?
- Datorită antrenamentelor specifice de la Fiorentina mi-am îmbunătățit mult viteza de reacție la mingile de aproape. Reflexele.


- Am înțeles că Paulo Sousa îți cere să joci mult cu piciorul.
- Da, dar și ăsta este un risc. Când o bubui,rata de a greși este mai mică. Așa , ai dat pasă..


- Ce se întâmplă?
- Păi, dacă greșește jucătorul care o primește poate să zică lumea că l-am pus eu aiurea sub presiune. Știi ceva, posesia aia formidabilă a Barcelonei era posibilă și grație jocului de picior al lui Valdes. Unul dintre marii portari ai lumii în opinia mea.

- Ciprian, îți place Florența?
-Este foarte greu să nu îți placă Florența. Să îți spun ceva. Nu știu dacă am mai stat așa la o discuție cu cineva din presă.


- Asta nu știu dacă este de bine sau de rău. Să mergem mai departe. Soția cum se simte aici?
- Extraordinar. Îi place totul. Orașul, clima, oamenii, mâncarea.


- Ce îți place să mănânci?
- Paste, la nebunie. Iar ei gătesc paste cu orice. Cu parmezan, cu măsline, cu dovlecei. Îmi place carnea de vită, bisteca și orice altă variantă. Doar cu supa lor, cu minestrone, nu prea mă împac.

- E un concentrat din legume, nu?
- Da, dar mie mi-e dor de o ciorbă. Când vin la națională de-abia aștept să mănânc o ciorbă de văcuță.


- Ai descoperit și vinurile toscane?
- Da, dar să nu înțeleagă lumea că m-am apucat de băutură! Am descoperit un vin roșu excepțional.


- Cum se numește?
- Sassicaia. Îl găsesc la restaurantul la care și-a făcut nunta Chiricheș. E un vin destul de scump, nu vrei să știi.


- Ba vreau.
- 190 de euro. Dar îl comand și eu la ocazii. Netty, soția mea, înainte nu bea deloc vin roșu. Acum și-a schimbat atitudinea.


- Ce ai văzut din Toscana în afară de Florența?
- Siena, super! Era vară, era foarte cald, Piața Centrală superbă, plină de studenți care stăteau pe jos, cântau, mâncau, jucau tot felul de jocuri.


- Românii din Italia cum ți se par?
- Niște oameni de toată isprava, muncitori, serioși. Și să știi că este și părerea majorității italienilor. Am impresi că noi avem despre noi o părere mai proastă decât au ei.


- Cum se vede România de la distanță?
- Mai bine decât de aproape. Nu e chiar așa rău cum pretind unii, că în România așa și pe dincolo.


- Ciprian, ce înseamnă confortul material pentru tine?
- Muncești pentru că vrei să ai de toate, să îți poți întreține familia, să îți crești copiii.


- Am înțeles. Și altceva?
- Pentru mine, să trăiesc bine înseamnă să am un stil de viață sănătos și de calitate. Prefer să mă duc din când în când să mănânc o cină de 500 de euro cu soția, decât să dau 1000 pe niște blugi.


- Bănuiesc că asta nu e totul.
- Decât să îmi iau un Ferrari sau un Lamborghini, prefer să îmi iau o vacanță frumoasă și să îmi cumpăr un Audi sau un BMW. Nu vreau cea mai scumpă mașină, cea mai scumpă casă, cel mai scump ceas.


- Curios, mulți dintre colegii tăi nu gândesc așa.
- Pentru mine confortul înseamnă să trăiesc bine. Să mănânc bine, să mă odihnesc bine, să îmi permit un kinetoterapeut, să investesc în sănătatea mea. Să pot să alerg și la 70 de ani.


- Detest întrebările cu hobbyurile, dar am auzit că ai o pasiune specială pentru cafea.
- O, da, am devenit profesionist de când am venit  aici. Eu mi-o prepar, eu stabilesc proporțiile.


- La espressor?
- Am unul profesional, am râșniță specială, am dumper. Iar cafeaua o iau de la Barista, campionul Italiei.


- Am înțeles, mă predau. Și eu care credeam că mă pricep la cafea.
- Nici nu știi cum miroase cafeaua aia când desfac punga! Și ce simt pe gât când o beau, ce splendoare gustativă.


- Mulțumesc, poate mă inviți la o cafea făcută de tine într-o zi. Dacă iese bine interviul!
- Iese, iese! Mai am și eu o rugăminte. Nu ne mai dați 3 și 4 în casetele meciurilor, intrăm pe teren, alergăm, transpirăm, muncim. Măcar 5 merităm pentru asta!

- Ciprian, în timpul discuţiei noastre am văzut că tot timpul faci trimitere la Steaua.
- Normal, am fost şi am rămas stelist. Asta de la tata mi se trage. Nu ştia decît "Steaua, Steaua, Steaua". Şi m-am şi născut în Militari.


- Cum ţi se pare povestea cu Armata, cu FCSB-ul?
- Este un rău pentru toată România, nu doar pentru Steaua. Steaua este echipa cea mai galonată, cu cel mai bun palmares internaţional. Cum e asta, Steaua să nu mai fie Steaua?


- E o decizie a justiţiei.
- Nu înţeleg cum să i se ia stema, să nu mai aibă voie să joace în Ghencea, să nu mai poţi să te antrenezi acolo. Ştiu cum e, din păcate, că am trăit şi eu ceva similar.


- Cînd erau Ilie Stan şi Ronny Levy la echipă?
- Da. Ne antrenam pe la Mogoşoaia. Într-un vestiar străin, cu nişte cetăţeni printre noi la sala de forţă, oameni care aveau abonament acolo. Ştii cum ne simţeam?


- Cum?
- Ca într-o cameră de hotel în care stai cu frică să nu intre peste tine menajera. A fost un adevărat circ şi atunci, iar rezultatele s-au cunoscut, parcă locul 4 la final de campionat.


- Povestea cu Rădoi cum ţi se pare?
- A avut ghinion, asta zic. În rest, nu mă pune să comentez, fiindcă nu îl cunosc atît de bine ca antrenor, nu ştiu ce gîndeşte. Nu vreau să îmi dau cu părerea pe un subiect pe care nu-l stăpînesc.


- Gâlcă?
- Ştiam de la Joan Verdu, colegul meu, că urmeză să semneze cu Espanyol.


- Lumea începuse să vorbească, "uite că nu îşi găseşte echipă"!
- Mă bucur enorm pentru el că a semnat cu Espanyol. Nu înţeleg cum un antrenor care a cîştigat toate cele trei trofee ale anului în România a fost lăsat să plece. Ciudat.


- Reghe?
- Reghe a mai fost la Steaua. A făcut performanţă, l-am avut antrenor, este foarte bun. Vorbesc performanţele pentru el.


- Unii spun că Thomas Neubert ar fi antrenorul din umbră.
- O prostie. Neubert face ce îi spune Reghe, nu invers. Reghe este antrenorul principal, Neubert este preparator fizic. Unul excelent.


- Care este stilul lui Reghe?
- Agresivitate tradusă prin recuperarea rapidă a mingii pierdute. Şi mai e ceva, are autoritate, dar ştie să creeze o atmosferă frumoasă. În vestiar, în timpul liber.


- Mai are şanse Steaua la titlu?
- Da, Steaua va cîştiga. Steaua este în continuare cea mai bună echipă, are cel mai valoros lot. Iar eu sînt suporter înfocat al Stelei.


- O întrebare inevitabilă. Grupa de la Euro?
- O grupă bună şi accesibilă. Poţi să te duci mai departe, în afară de Franţa joci de la egal la egal cu ei.


- Franţa ţi se pare inaccesibilă?
- Franţa nu a impresionat la ultimele turnee finale. E şi o explicaţie aici care se potriveşte nu doar Franţei, ci marilor echipe naţionale.


- Anume?
- Cred că jucătorii celebri care au contracte cu echipe de club foarte mari nu îşi dau viaţa ca noi pe teren.


- Dar voi v-o daţi?
- Da. Eu zic că da. Şi mai e ceva, sincer. Ideea că ne vede şi pe noi cineva şi plecăm la mai bine. Asta e viaţa fotbalistului.


- Avem un complex cu Elveţia?
- Nu mi se pare, te gîndeşti probabil la acel 1-4 de la Mondialul din '94. Ultima oară, acum 3 ani, i-am învins pe elveţieni cu 1-0 într-un amical.


- Iordănescu ce fel de antrenor este?
- Foarte riguros şi foarte strict. Ce zice aia trebuie să fie, cu nea Puiu nu prea poţi să negociezi.


- Deci nu aveţi glume cu el.
- Pînă şi părinţii mei m-au întrebat. Mă, dar chiar aşa de serios, de sumbru e cu voi, aşa cum arată la televizor?


- Şi de fapt?
- Este altfel. Eu am fost norocos să prind antrenori foarte buni, de la fiecare am rămas cu cîte ceva. De la nea Piţi, pe care voi îl ştiţi posac, de la nea Puiu.


- Unii susţin că Iordănescu, fiind în vîrstă, e învechit ca metodă de pregătire.
- Nici vorbă! Şi altceva. Este mai greu să fii selecţioner decît antrenor la o echipă de club.


- Mie mi se părea invers.
- Nu. Păi, ce poţi să faci în cîteva zile cu jucătorii de-abia strînşi de pe drumuri? Îţi rămîn doar cîteva zile să cristalizezi o idee de joc.


- Pe cine vezi cîştigînd Euro? În afara României, desigur!
- Germania. Poate Spania. Acolo intervine caracterul decisiv al meciurilor, asta va fi sursă de surprize.


- Mai vorbeşte cineva de Mutu aici, la Florenţa? Îşi mai aduc aminte de el?
- Bineînţeles, Il Fenomeno în sus, Il Fenomeno în jos! Îl iubesc şi acum.


- Chiar aşa, cu toate nebuniile pe care le făcea?
- A jucat aici vreo 5 sezoane, a înscris peste 50 de goluri, a fost probabil perioada lui din carieră cea mai bună.


- Gata, m-ai convins! Nu îţi doresc decît ca atunci cînd vei fi plecat de la Fiorentina suporterii să îţi păstreze aceeaşi amintire. Am văzut că te saluţi cu lumea pe stradă. Unii chiar te opresc.
- Toţi cei de aici sînt suporteri viola şi sînt pătimaşi. Bine, în centru, unde şi locuiesc, nu prea mă recunosc oamenii, că majoritatea sînt turişti.


- Nu prea îi iubiţi pe turişti.
- Nu-i vorba de asta, dar uneori, cînd sînt obosit, ei stau în mijlocul străzii şi fotografiază. Nu poţi să le zici nimic, nu ai voie să claxonezi. Deci le zîmbeşti. Mai rămîne să aştepţi să-ţi intre-n maşină! Marcheaz-o ca pe o glumă, te rog!


- Chiriile?
- Imense, Mario Gomez plătea pentru un penthouse în imobilul în care locuiesc şi eu vreo 11.000 de euro pe lună.


- Tu cît dai?
- De vreo 3 ori mai puţin. Pe un living şi două dormitoare.


- Te-a ajutat clubul să îţi găseşti casă?
- Nici vorbă, ei doar te pot pune, dacă vrei, în legătură cu nişte agenţi imobiliari agreaţi. Şi e mai bine aşa, fiecare cu gusturile lui.


- Unde te vezi la 40 de ani, cînd te vei fi lăsat de fotbal?
- Fără fotbal o să-mi fie greu. Stau cîteodată seara şi mă întreb ce o să mă fac fără fotbal. Antrenor nu mă văd, "principal" în nici un caz. E stresul prea mare.


- Dar ceva o să faci.
- Mă gîndesc să îmi iau o pauză un an, doi. Să duc copiii la şcoală, să merg la sală, să mă plimb.


- Şi nu crezi în scenariul ăsta?
- Soţia mea îmi zice: "Tu nu vezi că după două săptămîni de vacanţă îmi spui că de-abia aştepţi să mergi la antrenament?". Uite, tu eşti ziarist, poţi face meseria asta mult timp de aici înainte.


- Mda, nu sînt convins că vrei să facem schimb. Ştii ce se mai întîmplă în ţară?
- Sînt la curent. Citesc absolut tot, urmăresc ştirile.


- Implicit, asta înseamnă că nu ai o părere aşa proastă despre presă.
- Mă deranjează jignirile, nu criticile. Dar sigur că mă interesează ce părere are lumea despre mine.


- Te-a nedreptăţit presa din România?
- Cînd îmi spunea "Groparul cu mănuşi" sau "Găfăruşanu", da. Nu vreau să îmi aduc aminte ce am păţit după returul cu Twente, cînd am alunecat şi am greşit la un gol.


- Nu mai ţin minte.
- Praf am fost făcut, eram persona non grata. Deşi după golul ăla nenorocit apărasem extraordinar. Nimic nu s-a mai pus.


- Au contat emoţia, impresia de moment poate.
- Ştii că aici în Italia se ia foarte greu un 4? Trebuie să joci foarte, foarte prost, să nu faci nimic bun în meciul ăla.


- Ce propui?
- Fiţi şi voi mai indulgenţi, ca presa din Italia! Dacă am intrat pe teren şi ne-am pregătit pentru asta, am alergat, am transpirat, am făcut şi ceva lucruri bune, daţi-ne măcar amărîtul ăla de 5!

Interviu preluat și transcris din Gazeta Sporturilor - ediția apărută pe 23 & 24 decembrie!