Seara cu ghinion pentru echipa viola! Inter-Fiorentina: 4-2.



Fiorentina a disputat aseară, în deplasare, partida contra celor de la Inter, pe care au pierdut-o, scorul fiind 4-2 pentru Inter.

Cu Tătăruşanu integralist, Fiorentina a marcat prin Kalinic (minutul 37) și Ilicic (minutul 62).

De asemenea, echipa viola a avut ghinion aseară,  în ciuda celor 4 goluri încasate, a avut parte și de un arbitraj defavorabil din partea lui Antonio Damato care l-a eliminat pe căpitanului Fiorentinei, Gonzalo Rodriguez, înainte de pauză:

”A fost o partidă caracterizată de o evoluție slabă a echipei noastre și de un arbitraj mai slab. Damato e un arbitru care merită tot respectul, dar nu în seara asta, nu era în formă pentru acest meci. Au fost decizii care, puse una peste alta, au influențat rezultatul final. Inclusiv președintele Della Valle era foarte supărat”, a spus Corvino, care a reclamat un penalty neacordat la Gonzalo Rodriguez, după un fault al lui Miranda, înainte de eliminarea argentinianului, pe care a considerat-o, de asemenea, injustă, dar și un fault nedat la Chiesa, la scorul de 3-2 pentru Inter.





















Comentarii

Postări populare