Ciprian Tatarusanu - Interviu pentru site-ul nationalei!
Interviu acordat de Ciprian Tătărușanu pentru frf.ro:
– Ciprian, cum a fost anul 2019 pentru tine?
– Din punct de vedere personal a fost un an minunat. Soția
mea a născut o fetiță, pe Isabel! Pe plan profesional, prima parte a fost una
bună, cu rezultate satisfăcătoare atât pentru Nantes, cât și pentru echipa
națională. A doua parte a fost mai puțin reușită pentru că am ratat calificarea
directă la Campionatul European, iar la Lyon am jucat un singur meci.
– Ai debutat la Lyon. Cum a fost acest moment pentru tine și
care este viitorul tău la club?
– A fost un moment plăcut, ținând cont că am avut o evoluție
sigură, iar echipa a câștigat. E clar că nu sunt mulțumit cu statutul meu de la
club, dar atât în viață, cât și în fotbal, totul se poate schimba de la o zi la
alta.
– Care este obiectivul tău pentru 2020?
– Să fiu sănătos și să mă calific cu echipa națională la
turneul final. De asemenea, îmi doresc să-mi ajut cât mai mult echipa de club.
Sunt multe obiective, sper să mi le îndeplinesc pe toate!
– Cât de importantă e perioada următoare la echipa
națională? Urmează meciul cu Islanda, din play-off-ul Ligii Națiunilor.
– Este un joc extrem de important. Trebuie să ne calificăm
pentru că pentru unii dintre jucătorii naționalei va fi ultima șansă de a
evolua la un turneu final.
– Care e a fost cel mai fericit moment al tău în 2019?
– Cel mai frumos a fost clar nașterea fetiței mele, Isabel.
– Echipa națională are un nou selecționer, Mirel Rădoi. Cum
crezi că va fi colaborarea cu acesta?
– Îmi doresc să lucrăm cât mai bine împreună și să
îndeplinim obiectivul comun: calificarea la EURO 2020.
– În încheiere, un mesaj pentru fanii echipei naționale!
– Le urez sărbători fericite și să ne susțină și în 2020 așa
cum au făcut-o în 2019! Împreună suntem mai puternici!
Sursa interviu: frf.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu