Ciprian Tatarusanu – Interviu pentru playsport.ro!

    Ciprian Tătărușanu a acordat un interviu pentru site-ul playsport, în care a declarat în exclusivitate:

“Când am făcut pasul la prima echipă a celor de la Juventus Colentina mi-am dat seama că fotbalul va fi viața mea. Îmi amintesc prima deplasare cu prima echipă. A fost la Onești, eram pe banca de rezerve, echipa a pierdut 1-3, dar sincer nici nu prea am fost atent la meci. Stăteam pe bancă și eram acaparat de tot ce se întâmplă pe lângă, trăiam cu toată ființa experiența aceea de a fi la seniori… A fost ca un click decisiv. Am simțit că o să mă dedic total fotbalului”

 

    Ești unul dintre jucătorii care au abordat interesant această pandemie. Concluzionai că, dacă e ceva de învățat, atunci e să nu mai fim afectați atât de mult la următoare provocare, pentru că provocări vor mai fi. Cum ai simțit că s-a schimbat fotbalul în urma pandemiei?

    În mod clar a fost o perioadă dificilă pentru toți. Din punct de vedere financiar îmi este greu să evaluez pentru că nu știu exact valoarea pierderilor și impactul real asupra fotbalului. Știu însă că și la Lyon, și la Milan, condițiile de pregătire au fost la cel mai înalt nivel, au fost adaptate extraordinar. Dar dacă merg mai departe și mă gândesc la absența fanilor… Pentru fotbal, absența fanilor a fost o tragedie, între ghilimele, pentru că tragediile veritabile au fost dincolo de fotbal. Pe stadion însă, fără spectatori nu e doar trist, e un dezastru!

 

    Un EURO 2020 cu multe erori de portar, poate aici s-a făcut diferența. Cum vezi rolul portarului după turneu? A crescut influența și importanța lui?

    Eu cred că acest EURO a aparținut portarilor. Greșeli au fost și vor mai fi mereu. Dar cred că turneul acesta tocmai a scos în evidență portarii, într-un mod pozitiv, drept dovadă cel mai bun jucător a fost desemnat un portar.

    Ai fost mereu un exemplu privind pregătirea, dar tot trebuie să te întreb: cum ești din punct de vedere fizic? S-a schimbat ceva prin trecerea anilor?

    Mă simt foarte bine din punct de vedere fizic. Să știi că, pe parcursul anilor, am început să-mi cunosc tot mai bine organismul și am învățat exact ce trebuie să fac pentru a fi în cea mai bună formă. Spre exemplu, la începutul carierei lucram foarte mult pentru pregătirea fizică. Credeam în principiul “cu cât mai mult, cu atât mai bine”. Cu trecerea anilor, mi-am dat seama că e greșită abordarea asta. Dintre toate lucrurile, cel mai important este să adorm seara nu mai târziu de ora 23:00. Pentru că lipsa odihnei prin somn poate avea efecte catastrofale.

    Dar mental?

    În acest plan, atât timp cât eu și familia mea suntem sănătoși, totul este foarte bine pentru mine!

 

    Cum se vede noul sezon de Serie A și ce obiective personale ai?

    Probabil va fi cel mai echilibrat sezon din ultimii ani! Atât noi, AC Milan, cât și Inter, am demonstrat în sezonul precedent că putem să luptăm de la egal la egal cu Juventus. Cât despre mine, vreau să ajut cât mai mult echipa atunci când antrenorul apelează la mine, firește.

    Ce poți să îmi spui despre noul context al portarilor la Milan, după plecarea lui Donnarumma și venirea lui Maignan, cum e pentru tine?

    Am o relație bună cu Donarumma în continuare și poate o relație chiar mai apropiată cu Maignan, pentru că vorbesc franceza și îl ajut să se integreze cât mai repede. La antrenamente dau totul întotdeauna, mă pregătesc la nivel maxim, iar de aici încolo rămâne decizia antrenorului.

 

    Cum a fost să urmărești la tv un meci al României, după atâția ani în care tu erai protagonistul în teren? Ce ai simțit?

    A fost ciudat… trebuie să recunosc… Dar am luat cea mai bună decizie.

 

    Ce lucru îți lipsește cel mai mult din atmosfera de la lot?

    Sunt multe, dar primul care îmi vine în minte e legat de sala de masaj de la Mogoșoaia. Seara ne strângeam acolo, era o atmosferă destinsă. Era mereu voie bună, înainte de culcare, după antrenamente…

    Simt că ți-e dor. Și tocmai pentru că ești un tip franc: de câte ori ți-a venit gândul să revii la națională?

    Gândul nu mi-a venit pentru că m-am adaptat mental deciziei pe care am luat-o. Dar recunosc ceva 😊 Am visat de câteva ori că mă aflu la echipa națională… Dar și în vis eram conștient că m-am retras 😊

    Fetița e încă mică, dar cei doi băieți ai tăi cum au perceput faptul că nu mai joci pentru România? Fiind copii, s-au bucurat că petreceți mai mult timp împreună?

    Băieții nu sunt pasionați de fotbal, așa că nu m-au luat la întrebări până acum. Dar cred că pentru ei era mai bine înainte.

 

    De ce spui asta?

    Păi, plecam mai des, cu ocazia convocărilor, și asta însemna și că mă întorc mai des cu cadouri 😊

    Serie A e singura dintre ligile de top unde avem mai mulți reprezentanți. Dincolo de tine, Radu, Chiricheș sau Răzvan Marin, sunt foarte mulți juniori români la cluburi italiene. Cum simți că sunt priviți în general jucătorii români în fotbalul italian?

    Abordarea generală este că suntem profesioniști serioși. E suficient să ne gândim la faptul că Radu este cel mai bun exemplu de seriozitate.

 

    Prin prisma experienței tale, cum vezi adaptarea lui Nedelcearu la Crotone și evoluția lui Man și Mihăilă la Parma în Serie B?

    Pe “Nede” îl cunosc bine, am jucat și câteva meciuri împreună. E un fotbalist serios și puternic. Cred că se va adapta foarte ușor stilului italian! Man și Mihăilă au fost printre puținii de la Parma care au avut evoluții la un nivel înalt, chiar dacă echipa lor a retrogradat până la urmă. Faptul că sunt oameni de bază în echipa care acum vrea să atace promovarea în Serie A e o confirmare în plus.

 

    Povestește-mi, te rog, care a fost episodul în care te-ai simțit cel mai mândru că ești român, prin fotbal.

    Sunt foarte multe momente dincolo de fotbal, dar dacă mă întrebi despre unul legat de fotbal, atunci există unul, legat de fotbal dar nu tocmai de gazon. Eram la Lyon și trebuia să urmez o procedură cu infiltrații la călcâi. Medicul află că sunt român și începe să-mi povestească ce minunat s-a simțit în România, lucrase câțiva ani în București, a vorbit extraordinar. Iar la final chiar m-a felicitat pentru țara frumoasă pe care o avem!

    De multe ori, discutând despre fotbalul nostru, îmi spuneai: „acesta e nivelul, noi tot nu înțelegem unde suntem de fapt”. Mai mult, ai declarat: “cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un sportiv de succes este să fie realist cu el însuși”. Cu România absentă de la EURO, cu echipele noastre eliminate din Europa de cluburi din Kazahstan, Albania și Slovacia, aceasta e valoarea reală?

    Eu nu voi vorbi niciodată negativ despre fotbalul românesc. În plus, o fac deja prea mulți. Însă cred în această abordare: să ne bucurăm realist de ceea ce avem. Pentru că există mai bine ca la noi, dar există și mult mai rău.

 

    Printre cei mai buni prieteni pe care ți i-a oferit fotbalul sunt Latovlevici, Chiricheș, Chipciu și Toșca, foști coechipieri la club și la națională. Doi dintre ei s-au întors pentru finalul de carieră la CFR Cluj. Există vreo șansă să te revedem în fotbalul de acasă?

    Nu, nu există nicio șansă să mă întorc în fotbalul românesc. Poate doar să mai joc, de plăcere, la o echipă din ligile inferioare din România.

    Dar de Ghencea, de vechiul stadion, îți e dor? Sau perioada aceea a intrat toată într-o capsulă, cu tot cu vechiul stadion, și a rămas în sufletul tău ca o amintire dragă, dar închisă?

    Vechiul stadion Ghencea va rămâne mereu motivul pentru care eu m-am apucat de fotbal!

 

    Ești curios să vezi noul stadion?

    Da, sunt foarte curios. Și mi-aș fi dorit să joc un meci pe el! Dar nu cred că o să mai am ocazia.

 

    Știu că va suna a întrebare de retragere și nu o să-ți placă, pentru că ai fost și ești concentrat pe o carieră îndelungată 😊 Totuși, după aproape două decenii la seniori, strict raportat la evoluția ta, care e meciul care îți provoacă cea mai mare bucurie când vine vorba de el?

    Cel mai frumos a fost Steaua – Ajax, în primăvara europeană din 2013. O revenire de senzație, 2-0 după 0-2, apoi o victorie la penalty-uri… Două goluri fantastice… Mai bine de atât nu se putea! Poate doar să dau și eu vreun gol 😊

    Iar cel care îți provoacă amărăciunea cea mai mare când e adus în discuție?

    Cel mai trist meci este, de departe, cel cu Albania de la EURO 2016. A fost jocul prost, apoi eliminarea de la turneu, apoi o perioadă care ar fi trebuit să fie de vacanță și în care am rămas permanent cu senzația aceea… A fost groaznic.

    Îți plac lucrurile făcute temeinic, de la început până la capăt. Mai multe generații de coechipieri la națională precum și cei 5 selecționeri cu care eu am lucrat admirau modul în care te pregătești. Dincolo de gazon, faci pâine acasă și cumperi tu făina. În cantonamentele naționalei, pentru că îți place cafeaua “adevărată”, veneai cu propriul aparat și materia primă cea mai bună. Vei fi un antrenor sau conducător pe același tipar?

    Haha! Sincer, nu mă văd continuând în fotbal. Asta pentru că vreau să stau cât mai mult lângă familie. Dar, în viitoarele activități, te asigur voi merge pe aceeași linie: calitate și nu cantitate!